LOCALITĂȚI / TERITORIU

 

1. Comuna Pietroşiţa

Comuna Pietroşiţa, formată din satul cu acelaşi nume (centru de comună) şi satul Dealu Frumos, este localizată de-a lungul DN71. Distanţele până la cele mai apropiate oraşe sunt: 114 km până la Bucureşti, 36 km până la Târgovişte, 9 km până la Fieni, 15 km până la Pucioasa, 30 km până la Sinaia. De asemenea, Pietroșița închide submagistrala 904 CFR.

Nota dominantă a reliefului este dată de fenomenele de alunecare datorate argilei şi eroziunii torenţiale, cu efecte asupra calităţii terenului agricol. Se întâlnesc soluri negre de fâneaţă, însă afectate de eroziune. Istoricul numelui comunei este în strânsă legătură cu resursele naturale disponibile pe teritoriul ei, respectiv piatra şi şiţa.

Sistemul de învăţământ din Pietroşiţa este deservit de Şcoala Generală „Sfântul Nicolae” Pietroşiţa şi Şcoală Primară Dealu Frumos şi trei grădinţe. Există o casă de cultură în incinta căreia funcţioneazăă şi biblioteca, precum şi două cămine culturale, câte unul pentru fiecare localitate. Pietroşiţa beneficiează şi de un muzeu etnografic sătesc.

În satul Pietroşiţa există biserica monument istoric cu hramul „Adormirea Maicii Domnului şi Sfânta Cuvioasă Parascheva”, de pe strada Joseni, ctitorită la 1767. Şi în Dealu Frumos există o biserică monument, construită în jurul anului 1810 şi care poartă hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Nicolae”.

Suprafaţa comunei este de 2707 hectare, din care teren agricol este de 1102 hectare. Cea mai mare parte din suprafaţa agricolă (peste jumătate) este reprezentată de fâneţe, urmate de păşuni şi livezi. În ceea ce priveşte creşterea animalelor mari, predomină bovinele şi ovinele, urmate de porci, caprine şi cabaline.

 

2. Comuna Buciumeni

Comuna Buciumeni este situată în Nordul judeţului Dâmboviţa şi este formată, alături de satul reşedinţă ce-i conferă şi numele, din satele Dealu Mare şi Valea Leurzii, situate la 1 şi 3 km de centrul administrativ.            

Pe teritoriul comunei, aflată la întâlnirea dintre zona subcarpatică şi cea montană, trec apele râului Ialomiţa şi ale pârâurilor Valea Leurdei şi Valea Ţâţei. Din centrul localităţii se poate ajunge în Târgoviște, municipiul reşedinţă de judeţ, parcurgând o distanță de  35 km.

Alte distanţe relevante pentru conectarea localităţii la regiune:

-           până în Fieni: 5 km (DN71);

-           până în Pucioasa: 11 km (DN71);

-           până în Bucureşti: 109 km;

-           până în Sinaia: 34 km (DN71);

Venind dinspre Dealu Mare, în apropierea podului peste Ialomiţa, este localizat un sit arheologic din epoca medievală timpurie, punctul fiind denumit „Luncă – Crucea Buciumeni”. Este vorba de o aşezare medievală din categoria „locuire civilă” datând din secolele VIII-X şi aparţinând culturii Dridu. Preluând numele de la aşezarea eponimă din judeţul Ialomiţa unde a fost cercetat arheologic în anii 1950 primul sat medieval timpuriu (secolele X-XI), cultura Dridu (de presupus a fi specifică multor aşezări rurale din secolele VIII-XI) se caracterizează prin (Corbu, 2006:5-7):

-           aşezări nefortificate ridicate în apropierea unor surse de apă;

-           locuinţe din lemn construite parţial în pământ;

-           viaţă economică preponderent agricolă de cultivatori (dovedită prin ceramică şi unelte);

Prima atestare documentară a localităţii este din anul 1572 (prin hrisovul lui Alexandru Voievod către domnitorul Ţării Româneşti şi tatăl său, Mircea Voievod).

Comuna a primit numele Buciumeni în 1968 odată cu reînfiinţarea judeţului Dâmboviţa, până atunci localitatea având denumirea Ţâţa. Anterior acestei reorganizări (1952-1968), aşezarea aparţinea de raionul Târgovişte (regiunea Ploieşti), iar între 1950 şi 1952 a ţinut de raionul Pucioasa (regiunea Prahova). La sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, comuna era formată din satele Ţâţa (numit acum Dealu Mare), Buciumeni şi Pâzlari, iar Valea Leurzii aparţinea de Bezdead.

Toponimia locală aminteşte de buciumele folosite pentru a anunţa primejdia de locuitorii ce se refugiau în munţi.

Comuna Buciumeni are o suprafaţă de 28.7 km pătraţi.

Dimensiunea educaţională a comunei Buciumeni se bazează pe trei grădiniţe şi unităţi de învăţământ (Şcoala Generală Buciumeni – sediu nou din 2009, Şcoala Primară din Dealu Mare şi Şcoala Generală din Valea Leurzii – sediu nou din 2000).

Serviciul religios pentru populaţia majoritar ortodoxă este asigurat în cadrul a trei lăcaşe de cult: Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din Valea Leurzii (1893), Biserica Sfântul Nicolae din Dealu Mare (1852), Biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Teodor Tiron" din Buciumeni (1900 - 1906). De asemenea, există şi o casă de rugaciune adventistă.

 

3. Comuna Runcu

Comuna Runcu este formată din satele Bădeni, Brebu, Ferestre, Piatra, Runcu (reşedinţa localităţii) şi Siliştea. Se află în valea râului Ialomicioara, aproape de muntele Orlea şi la distanţă de 114 km faţă de Bucureşti, 34 faţă de Târgovişte, 8 km faţă de Fieni, 14 km faţă de Pucioasa, 45 km faţă de Sinaia.

Marele Dicţionar Geografic al României menţionează că, la începutul secolului XX, comuna făcea parte din plaiul Ialomiţa-Dâmboviţa (judeţul Dâmboviţa) şi cuprindea următoarele sate: Costești, Bădeni, Piatra Iepei și Runcu, populaţia fiind de 1734 de locuitori. În comună se regăseau patru biserici, o școală, fierăstraie de apă pentru tăiat scânduri și mori de apă cu făcaie. Peste 25 de ani, comuna era consemnată în Plasa Pucioasa, cu satele Runcu, Costești, Bădeni, Piatra Epei (reședință), Ferăstraele și Brebu, populaţia totală fiind de 2813 locuitori. Din punct de vedere administrativ, în secolul XX Runcu a mai trecut prin raionul Pucioasa (regiunea Prahova), cu revenire la judeţul Dâmboviţa în 1968, de când se păstrează şi actuala componenţă.

Referitor la denumirea satului reşendinţă „Runcu”, monografia comunei menţionează că aceasta s-ar datora configuraţiei mediului în care se află. Înconjurat de dealuri şi valea unui râu (defrişate), „Runcu” provinde la termenul latin „runcus” (curătură) şi face referire la faptul că zona a fost „curăţată” de pădure pentru a face loc aşezărilor umane. Există în paralel şi versiunea eroului eponim, a ciobanului ardelean Runceanu care s-a aşezat pe valea Ialomicioarei datorită bogăţiilor naturale care îi puteau asigura un trai foarte bun.

Data întemeierii aşezării nu este cunoscută, prima menţiune a satului Runcu fiind din 1564 când, alături de Brebu, este nominalizat într-un document emis de Petru Voievod cel Tânăr.

 

4. Comuna Moroeni

Moroeni este localizată în extremitatea nordică a judeţului, din componenţa ei făcând parte şase sate: Dobreşti, Glod, Lunca, Moroeni (reşedinţa comunei), Muscel şi Pucheni. Pe raza localităţii se află o serie importantă de obiective naturale: o parte din Parcul Natural Bucegi (Munţii Bucegi), lacul Bolboci, peştera Ialomiţei.

La fel ca în cazul celor mai multe localităţi rurale, istoricul administrativ consemnează câteva etape şi transformări. Ca aşezare distinctă, datează din 1785, „moşnenii Ineşti” (locuitori ai Pietroşiţei) stăpânind din vechime muntele Horoaba şi Padina. La 1810 localitatea este menţionată în catagrafia judeţului. La început de secol XX, Moroeni făcea parte din plaiul Ialomiţa-Dâmboviţa (judeţul Dâmboviţa) şi cuprindea satele Moroeni, Lunca şi Muscelu, pentru ca la 1925 Anuarul „Socec” al României Mari să-i menţioneze apartenenţa la plasa Pucioasa.

Pe raza localităţii se regăsesc mai multe obiective naturale: Peştera Cocora şi Cheile Urşilor,  Cheile Tătarului, Valea Horoabei, Orzea-Zănoaga, Rezervaţia Plaiul Domnesc, Peştera Răteiului, Turbăria Lăptici, Poiana Crucii.

Un alt obiectiv de interes este Sanatoriul TBC Moreni construit între anii 1936-1938, cu o capacitate de 605 locuri (al doilea ca mărime din Europa) şi care de-a lungul timpului a angrenat o parte din forţa de muncă locală. 

În casa monument istoric a familiei Ciorănescu îşi desfăşoară activitatea biblioteca localităţii ce poartă numele învăţătorului Ion Ciorănescu. Coordonarea metodologică şi profesională a instituţiei este în subordinea Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu”, iar din punct de vedere administrativ biblioteca ţine de Primăria Comunei Moroeni.

 

5. Comuna Bezdead

Comuna Bezdead este situată în Nord-Estul judeţului Dâmboviţa şi include şase sate: Bezdead (centru de comună), Broşteni, Costişata, Măgura, Tunari şi Valea Morii.

Din punct de vedere geografic, localitatea se află într-o zonă depresionară, între Valea Ialomiţei şi Valea Prahovei, fiind înconjurată de dealuri. Din centrul de comună se poate ajunge cu uşurinţă la principalele oraşe din apropiere (13 km până în Fieni – cu trecere prin Buciumeni - şi 13 km până în Pucioasa). Până în Târgovişte, reşedinţa de judeţ, sunt 33 km, până în Sinaia puţin aproximativ 40 km, iar până în Bucureşti 117 km.  

Pe raza localităţii se regăseşte pârâul Bizdidel care de obicei poate fi travesat „la picior”, dar care prezintă riscuri de inundaţii în cazul averselor.

În zonă se regăsesc şi două atracţii naturale. Prima dintre ele este cunoscută sub denumirea populară de „Malul de răsună”, fiind vorba de un perete vertical din roci argiloase unde se manifestă fenomenul de „ecou multiplu”.

Izvorul de apă sărată este folosit pentru conservarea diferitelor produse locale şi este evaluat de membrii comunităţii drept o resursă importantă pentru activităţile ce ţin de bucătăria locală (şi nu numai), în acest sens existând idei şi iniţiative de amenajare sau valorificare.

Deşi perioada înfiinţării aşezării nu este cunoscută, Bezdead este o localitate veche, prima atestare documentară datând din 1572. Toponimia locală explică originea numelui „Bezdead” plecând de la procesul de formare a aşezării, respectiv instalarea de tinere familii, noua comunitate însuşindu-şi atributul de „fără bătrâni” drept nume. O interpretare a acestei legende aduce în discuţie sinonimia moş-moşnean, „satul fără bătrâni” fiind satul fiilor ce „au renunţat definitiv la avutul obştesc, la drepturile ce le reveneau ca fii ai moşilor (moşnenilor), aşadar fără moştenire dintr-un moş”. O variantă uşor modificată a explicaţiei, culeasă în timpul cercetării de teren, menţionează că „aici, toată lumea muncea pe vremuri, nimeni nu era bătrân” (bărbat, Bezdead).

În ceea ce priveşte structura religioas㸠în afară de creştini-ortodocși, întâlnim 87 de persoane aparţinând diferitelor tipuri de confesiuni neo-protestante şi 55 cu apartenenţă nedeclarată/necunoscută.

Comuna Bezdead are o întindere foarte mare. Astfel, deşi localitatea nu este străbătută de niciun drum naţional, pe raza acesteia se regăsesc 16 km de drum judeţean (DJ710 şi DJ715). Drumul comunal Măgura-Nistoreşti însumează 2,2 km de asfalt, completaţi de alţi 5,2 km de uliţe laterale. Uliţele laterale pietruite totalizează 30,41 km, iar drumurile de pământ 5,88 km.

În ceea ce priveşte infrastructura de învăţământ public, comuna este deservită de trei grădiniţe şi trei şcoli (Şcoala nr. 1 cu clasele I-VIII „Grigore Rădulescu” din Bezdead ce funcţionează din 1838, şcoala nr. 2 „Vasile Voiculescu” din Bezdead atestată din anul 1898, şi Şcoala cu clasele I-IV Măgura din 1883).

Dintre lăcaşele de cult, menţionăm: Biserica „Sfântul Nicolae” (Bezdead, datată din perioada 1750-1767), Biserica „Sf. Gheorghe” (Bezdead, construită în perioada 1880-1885), Biserica Sfinții Apostoli „Petru şi Pavel” (Măgura, 1803), Casa de rugăciune Evanghelică (Bezdead), Casă de rugăciune Evanghelică (Măgura), Biserica Adventistă (Bezdead).

În Bezdead există patru aşezăminte culturale:

-  Cămin cultural nr. 1 | Casa de cultura Bezdead (construit în 1951, extins în 1987 – 260 locuri);

-  Cămin cultural nr. 2 ,,Valea Macului’’ (construit 1963, extins în 1983 – 350 de locuri);

-  Cămin cultural nr. 3 ,,Tarină’’ (construit în 1960 – 220 locuri);

-  Cămin cultural nr. 4 Măgura (construit în 1947 – 150 de locuri);

 

6. Comuna Moţăieni

Localitatea Moțăieni este situată în jumătatea nordică a județului Dâmbovița și are în componență două sate, Moțăieni (reședința comunei) și Cucuteni. Comuna se învecinează în partea de Nord cu Fieni, la Sud și Est cu Pucioasa iar la Vest cu Vulcana Băi. Dispusă de-a lungul DN71, comuna este foarte aproape de Fieni și Pucioasa, la o distanță de trei, respectiv patru kilometri față de fiecare oraș. Până la Târgoviște, reședință de județ, sunt 23 de kilometri, iar până la București 101 km. Satul Cucuteni este amplasat la doi kilometri jumătate de centrul comunei.

Statutul juridic al comunei Moțăieni a variat de-a lungul secolului trecut. În anii 1920, în Moțăieni locuiau 2100 persoane, comuna fiind alcătuită din trei sate, Moțăieni, Fieni și Berevoiești și făcând parte din Plasa Pucioasa. Cucuteni la rândul său era o comună de sine stătătoare, alcătuită din trei cătune, Vulcana de Sus, Vulcana de Jos și Cucuteni, cu 1500 de locuitori. Tot aici, la începutul secolului trecut funcționa o școală nouă, o moară, iar principala producție a așezării era gazul și apa iodo-saliferă. Localnicii se ocupau cu creșterea vitelor, a porumbului și a cânepei (Lahovari et al., Vol. III, 1900:5-6). La începutul secolului în Moțăieni erau două Biserici, două școli și trei mori de apă, iar locuitorii se ocupă de creșterea unui număr mare de boi, vaci, oi, capr. La câțiva ani de la Primul Război Mondial, existau câteva bănci populare, trei brutari, zece cârciumari, un inginer, un măcel, un exploatator de păduri și trei proprietari de moșii. La Moțăieni ar fi funcționat înainte de Primul Război Mondial și o serie de cooperative precum „Cooperativa de măcinat”, „Cooperativa de desfacere ape minerale” sau „Obște pentru exploatarea de păduri”. Dezvoltarea industrială a Fieniului, odată cu înființarea Fabricii de Ciment și a Fabricii Eletrostar, iar apoi datorită politicii de industrializare din perioada comunistă, a influențat statutul juridic al așezării. Din 1968, când Fieni devine oraș, Moțăieni se transformă în comună subordonată orașului. De la începutul anilor ’90 Moțăieni își recapătă statutul de comună.

Numele actual al localităţii se presupune a proveni, la nivel popular, de la existenţa unui han în zonă în care vizitatorii obişnuiau să moţăiască. Schimbarea numelui din Coţiiani în Moţăieni s-a produs în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cauza atribuită fiind necesitatea înlocuirii numelor „satirice”.

În Moţăieni funcţionează trei unităţi de învăţământ: o grădiniţă, o şcoală primară (Cucuteni), o şcoală generală (Moţăieni).

Există un cabinet medical individual şi un cabinet veterinar, două cămine culturale (câte unul în fiecare sat) şi o bibliotecă.

Serviciul religios este asigurat de două parohii de cult ortodox: Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” (Moţăieni) şi Biserica „Sf. Nicolae şi Cuvioasa Paraschiva (Cucuteni).

 

7. Comuna Râu Alb

Comuna Râu Alb este o comună situată în nord-vestul judeţului Dâmboviţa, la o distanţă de aproximativ 45 km de Municipiul Târgovişte, centrul politico-administrativ al judeţului, şi include satele: Râu Alb de Jos - reşedinţă de comună - rangul IV şi satul Râu Alb de Sus - sat component al comunei Râu Alb - rangul V

Satul Râu Alb de Jos este aşezat de-a lungul drumului judeţean DJ 712A ce face legătura cu drumul naţional 71 Târgovişte-Sinaia la Fieni şi drumul naţional 72A Târgovişte-Câmpulung

Satul Râu Alb de Sus este situat de-a lungul drumului comunal DC 122 Pucheni-Râu Alb, drum ce urmează Valea Râului Alb în bazinul superior de la izvoare până în aval, pe o distanţă de cca. 5 km, făcând legătura între aceste localităţi

Ca relief, comuna Râu Alb cuprinde o parte din Dealurile Subcarpatice de la poalele Masivului Leaota cu o altitudine cuprinsă între 600 şi 900 metri

Localitatea este aşezată într-o zonă de microclimat fiind protejată de curenţii reci din nord, cu ierni blânde şi veri răcoroase

Comuna Râu Alb are ca vecini: la nord - comunele Runcu şi Pucheni, la vest, sud-vest şi sud - comuna Bărbuleţu, la sud-est - comuna Pietrari şi la est - comuna Vulcana-Băi

Activitati specifice zonei: pomicultura și creşterea animalelor.

 

8. Oraşul Fieni

Orașul Fieni este una dintre cele mai mici localități urbane din județul Dâmbovița, raportat la numărul populației stabile. Conform datelor INS pentru anul 2013 populația stabilă a Fieniului este de 7535 persoane. Este așezat în partea de Nord a județului, la 6 km de Pucioasa și la 38 km de Sinaia. Până la reşedinţa de judeţ sunt 26 km de parcurs pe DN71, iar până în Capitală sunt 105 km pe acelaşi drum naţional.

Folosind repere hidrografice, oraşul Fieni este întâlnit la confluenţa râului Ialomiţa cu afluentul său Ialomicioara de Vest (Runcu), fiind vorba de o zonă subcarpatică. Din punct de vedere geologic, în zonă se regăsesc calcare brecioase, gresii, nisipuri şi marne de diferite soiuri, acestea consituindu-se în importante resurse economice de-a lungul timpului (ibidem, p.18).

Referitor la toponimia localităţii, monografia Fieniului menţionează mai multe variante ce fac apel la explicaţii din domeniul filologic (Stancu, 2002), toate convergând însă spre ideea unui fond arhaic. Astfel, numele de Fieni poate fi înţeles plecând de la :

- cuvântul Amfian, cu variantele Afin şi Apian (N.A. Constantinescu apud Stancu, 2002:50);

- cuvântul Sofia, de la care au derivat Sofian şi Sofieni  - Fieni, (idem);

- cuvântul Fieni-fiu­, substantiv arhaic cu formele fiu, Fieni-Fiani-Fiiani (idem).

Dezvoltarea localității Fieni, atât din punct de vedere administrativ cât și din punct de vedere economic, se înscrie în linia înregistrată de modernizarea per ansamblu a societății românești. Mai mult, cele două direcții de dezvoltare – economică și administrativă – se suprapun și se influențează. Atestat de la 14 iulie 1532, Fieni a fost un simplu cătun, apoi sat, cu o populație ocupată preponderent cu creșterea animalelor. Ulterior, decizia de înființare a unei fabrici de ciment luată în 1914 de un grup de acționari a dus la reorientarea economică a localității spre industrie. Deschiderea fabricii de ciment și ulterior a celei de lămpi electrice speciale a fost imboldul pentru ca Fieniul să se transforme și implicit pentru ca localitatea să atragă un număr mare de angajați din împrejurimi. Astfel, se desprind trei etape în dezvoltarea orașului Fieni pe care le denumim potrivit elementului central: etapa „cătunului” (atestarea documentară - 1914), etapa „cimentului” (1914 - 1990) și  etapa „tranziției” (1990 - prezent).

Suprafața localității, inclusiv a celor două sate componente – Costești și Berevoiești - este de 1831 hectare. Localitatea se învecinează la Nord cu satul Dealul Mare, comuna Buciumeni, la Sud cu Moțăieni, la Est cu Pucioasa și comuna Bezdead, iar la Vest cu Vulcana Băi. Principala legătură rutieră între Fieni și localitățile din jurul său, dar și cu alte puncte de interes este DN71 Bucureşti-Târgovişte–Fieni–Sinaia. Legătura spre Bezdead este realizată prin DJ710 Pucioasa-Breaza, iar cea spre comunele Runcu și Râu Alb prin DJ 712A.

Din punct de vedere religios, locuitorii Fieniului sunt deserviţi de Biserica Ortodoxă Nouă (1907), Biserica Sfântul Nicolae (1804 cu hramul Sf. Nicolae, Sf. Cuv. Parascheva, Sf. Dimitrie) şi două case de rugăciune (adventistă şi evanghelică).